Menu

Despre

Profesor emerit la Universitatea din Amsterdam şi profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, pe care îl fondează în 2001 şi al cărui director este până în prezent. De asemenea, a fondat tot aici Școala Doctorală pluridisciplinară „Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu”, pe care a coordonat-o timp de 10 ani începând cu 2005 (în prezent, este director științific). A absolvit cursurile Facultăţii de Litere ale Universității din București (UB) în 1959. Între 1963-1966 a fost cercetător la Institutul de Istorie literară al Academiei Române, al cărui director era Gh. Călinescu; ulterior, asistent, apoi lector la Catedra de literatură universală condusă de Tudor Vianu, Facultatea de Litere, UB.
În 1969 este lector de limba şi literatura română la Universitatea din Groningen, sub conducerea profesorului dr. Willem Noomen, şi la Universitatea din Amsterdam, departamentul de Franceză-Română − sub conducerea prof. dr. Paul Zumthor −, unde creează apoi un program de patru ani de licenţă în română (multă vreme singurul în afara României). În 1976 este numit conferențiar şi în 1980 profesor la departamentul de română al Universităţii din Amsterdam, iar în 1990 devine profesor de semiotică şi română la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi. În 1971 îşi susţine examenul de doctorat la Universitatea din Bucureşti cu o teză despre receptarea lui William Faulkner în Europa, despre care a publicat şi o monografie cu un real succes de public. Între 1966-1969 este secretar al Cercului de stilistică şi poetică din Bucureşti, iar între 1971-1990 este colaborator al Grupului de cercetări semiotice al profesorului A.J. Greimas la Paris. În 1974 fondează „L’Association Internationale d’Etudes Roumaines” şi este apoi secretarul ei până în 1989. Între 1976-1989 publică „International Journal of Rumanian Studies” la Amsterdam şi Tübingen, pe care o reia apoi la Bucureşti între 1999-2002. În 1988 fondează la Amsterdam Comitetul pentru apărarea drepturilor omului din România, „Roemenië Comité”, iar între 1988 şi 1991 participă intens la emisiuni de radio şi televiziune dedicate situaţiei politice din România. Între 1990 şi 1994 este preşedintele Asociaţiei olandeze de semiotică şi director ştiinţific al Institutului de Cercetări al Universităţii din Amsterdam pentru semiotică, teoria literaturii, filosofie şi teoria artei (ISELK), ambele fondate de el.
În 1991 este co-organizator al expoziţiei internaţionale „Hemel en Aarde. Werelden van verbeelding (Cer şi pământ. Lumi imaginare)”, la Bonnefantenmuseum din Maastricht, iar în 1998, co-organizator al expoziţiei „Figurative Art. Beginning and End of the XXth century in Romania”, găzduită de „Cobra Museum for Modern Art” din Amstelveen. Între 1999 şi 2000 este consilier personal pentru cultură şi educaţie al preşedintelui României, profesor dr. Emil Constantinescu. A primit mai multe premii şi medalii, printre care le menţionăm pe următoarele: premiul Uniunii Scriitorilor pentru cartea „William Faulkner” (1969), premiul Asociaţiei ASPRO şi premiul Uniunii Scriitorilor pentru cartea „Paradoxul român” (1998), Medalia de Onoare a Universităţii din Amsterdam (1995), Ordinul de Merit cu grad de Mare Comandor, oferit de preşedintele Emil Constantinescu (1999), Odinul de Oranje-Nassau, cu gradul de ofiţer, acordat de regina Olandei (2002) și, în 2017, Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler, acordat de Casa Regală a României. Lista volumelor publicate include printre altele: „Analize literare şi stilistice”, în colaborare cu Ion Rotaru (Bucureşti, 1967), „William Faulkner” (Bucureşti, 1969), „Romanul realist în secolul al XIX-lea”, în colaborare cu Dan Grigorescu (Bucureşti, 1971), „Logique du personnage: réflexions sur l’univers faulknérien” (Paris, 1973), „Poetică şi stilistică: orientări moderne” (1973), în colaborare cu Mihai Nasta, „Roemenie. Verhalen van deze tijd – România. Povestiri contemporane” (Amsterdam, 1988), „Richard Rorty” (Kampen, 1995), „Paradoxul român” (Bucureşti, 1998), „La modernité à l’Est. 13 aperçus sur la littérature roumaine” (Piteşti, 1999), „Privind înapoi, modernitatea” (Bucureşti, 1999), „Identitate în ruptură” (Bucureşti, 2000) şi „Mircea Eliade, dinspre Portugalia” (Bucureşti, 2006). A mai publicat în plus câteva sute de articole în franceză, română, engleză, olandeză, italiană şi germană despre literatura şi istoria României şi despre diverse evenimente politice din ţară, ca şi despre diferiţi scriitori occidentali, despre semiotica textului şi a imaginii, despre studii vizuale şi filosofie modernă.
Este unul dintre cei mai importanți profesori de origine română din diaspora românească și are în plus meritul de a fi revenit în România chiar în timpul evenimentelor din decembrie 1989, de a se fi implicat în refacerea Bibliotecii Centrale Universitare prin mobilizarea intelectualității și a unor instituții olandeze, precum și în fondarea unor structuri departamentale de cercetare avansată (inclusiv masterate, doctorate) la Universitatea din București, unde este profesor asociat.